Consolidarea Antreprenoriatului Cultural si Dezvoltarea Audientei si a Publicului

04/01/2021

Apelul de program "Consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului" face parte din programul RO-CULTURA. Acesta este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 și are ca obiectiv consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. ODAS Global Consulting este expertul în domeniul accesării fondurilor europene care te poate ajuta să obții granturile nerambursabile de care ai nevoie.

Apelul de program "Consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului" vizează în principal creșterea gradului de acces la cultură, promovarea diversității culturale și consolidarea dialogului intercultural. Activitățile culturale, transferul de cunoștințe și expertiză între organizațiile din România și Statele Donatoare se realizează împreună cu producția în comun a evenimentelor artistice, pentru a avea un impact cât mai semnificativ.

Finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, acest apel de program are ca operator de program Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Bugetul total alocat acestui apel este de 2.000.000 Euro, iar valoarea ajutorului financiar acordat unui proiect poate varia între 50.000 Euro și 200.000 Euro.

Beneficiarii eligibili ai acestui apel sunt instituțiile publice de cultură (precum muzee, teatre, opere, operete, filarmonici, biblioteci, arhive, centre culturale etc.), organizații neguvernamentale și societăți comerciale sau societăți cooperative care se încadrează în categoria IMM-urilor (microîntreprindere, întreprindere mică sau întreprindere mijlocie).

Pentru a accesa granturile acordate de acest apel, propunerile de proiecte să fie eligibile, așadar acestea trebuie să creeze 90 de locuri de muncă, să atingă pragul de 19.000 de participanți la activitățile culturale, 10 IMM-uri sprijinite, 60 profesioniști cu competențe/expertiză dezvoltate la locul de muncă (alții decât cei de etnie romă), să sprijine 150 de activități de artă contemporană, să aducă 10 abordări inovative referitoare la patrimoniul cultural, sprijinite în vederea dezvoltării publicului, 5 producții referitoare la minorități sociale, etnice și culturale (altele decât minoritatea romă) și 15 proiecte care implică cooperarea cu un partener de proiect din Statele Donatoare în domeniul artei contemporane. De asemenea, pentru a fi eligibili, numărul maxim de activități din cadrul unui proiect este 5.

ODAS Global Consulting este firma profesionistă de consultanță, în domenii precum afacerile, management-ul, accesarea fondurilor europene, realizarea investițiilor la nivel global, servicii de securitate cibernetică, lobby și arhitectură. Noi suntem experții în domeniu care te vor ajuta să accesezi granturile nerambursabile de care ai nevoie.

Cu aproape 20 de ani de experiență, Noi oferim servicii complete, profesioniste și de o calitate superioară, oferindu-ți soluții sustenabile care răspund cerințelor tale și sunt, în același timp, eficiente din punct de vedere al resurselor investite. Noi suntem firma de consultanță numărul 1 pe baza cifrei de afaceri înregistrate încă din anul 2013 și până în prezent. Suntem lider incontestabil de vârf în accesarea fondurilor europene indiferent de tipul de proiect.

ODAS Global Consulting este expertul de care ai nevoie pentru a accesa fondurile acordate de apelul de program "Consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului". Pentru servicii de consultanță avantajoase, ne puteți vizita la unul dintre sediile ODAS, din Cluj (Strada Teleorman 16, Cluj-Napoca 400573), Bucureşti (CCIR Business Center, Bulevardul Octavian Goga, Nr. 2) sau Braşov (Strada Mureșenilor nr. 28, Brașov 500030).

Create your website for free! This website was made with Webnode. Create your own for free today! Get started